Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa a desfiinţat 40 de tabere ilegale de rromi

Publicat in rfi, vineri 13 august 2010 ·

Ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux a anunţat că de când Guvernul de la Paris şi-a înăsprit politica vizavi de rromii veniţi din România şi Bulgaria, au fost desfiinţate peste 40 de tabere ilegale. "Peste 40 de tabere", în două săptămâni este o cifră impresionantă, dar greu de imaginat. Mai ales că analiştii reamintesc că prima tabără de rromi a fost demolată de-abia acum o săptămână, la Saint-Etienne, iar acţiunea a fost mediatizată, ca de altfel toate celelalte care au urmat.

Ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux a anunţat că de când Guvernul de la Paris şi-a înăsprit politica vizavi de rromii veniţi din România şi Bulgaria, au fost desfiinţate peste 40 de tabere ilegale.

"Peste 40 de tabere", în două săptămâni este o cifră impresionantă, dar greu de imaginat. Mai ales că analiştii reamintesc că prima tabără de rromi a fost demolată de-abia acum o săptămână, la Saint-Etienne, iar acţiunea a fost mediatizată, ca de altfel toate celelalte care au urmat.

În cursul conferinţei de presă, ministrul francez a insistat însă pe această cifră de 40 care, e adevărat, extrapolată pe o perioadă de trei luni ar permite Guvernului să-şi atingă aproape obiectivul fixat, de distrugere a trei sute de tabere până la sfârşitul lui octombrie.

Brice Hortefeux a anunţat de asemenea că circa şapte sute de persoane ar urma să fie repatriate în ţările lor de origine, adică în Bulgaria şi România.

Autorităţile franceze promit că vor programa zboruri speciale pentru aceste expulzări. Pentru a-i ajuta pe poliţiştii şi jandarmii francezi, Hortefeux şi-a exprimat speranţa ca în curând să le vină în ajutor şi poliţişti din România.

Anunţul Guvernului de la Paris a fost deîndată denunţat de asociaţiile pentru apărarea drepturilor omului, iar la Geneva, comitetul ONU pentru combaterea discriminărilor a criticat şi el foarte aspru politica Franţei

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 11 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 59 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 59 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°