Fondurile de acţiuni au fost vedetele lunii iulie. Ajutate puternic de creşterile bursiere, acestea au eclipsat performanţa fondurilor monetare, cu randamente care au depăşit şi 13% într-o singură lună. Activele tuturor fondurilor de investiţii au crescut şi în iulie, cu 2,6%, valoarea cumulată a acestora ajungând la 4,926 miliarde lei, sumă cu aproape 41% mai mare decât la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF). La sf�
Fondurile de acţiuni au fost vedetele lunii iulie. Ajutate puternic de creşterile bursiere, acestea au eclipsat performanţa fondurilor monetare, cu randamente care au depăşit şi 13% într-o singură lună.
Activele tuturor fondurilor de investiţii au crescut şi în iulie, cu 2,6%, valoarea cumulată a acestora ajungând la 4,926 miliarde lei, sumă cu aproape 41% mai mare decât la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF). La sfârşitul anului trecut, fondurile de investiţii aveau active de 3,488 miliarde lei.
Cele mai bune randamente pentru luna iulie au fost înregistrate de fondurile de acţiuni, vedetele perioadei fiind XT Index (Aviva Investors) - cu o creştere de 13,6%, BCR Expert (Erste Asset Management) – 11,96% – şi Raiffeisen România Acţiuni (Raiffeisen Asset Management) – 11,11%.
Răzvan Rusu, director de invesţii la Aviva Investors, declară că „fondul de acţiuni XT Index este un fond de urmărire a indexului Bet-XT listat la bursă, fiind expus în proporţie de 99% la acesta. Deoarece bursa a crescut, şi acest fond a avut o performanţă bună“. XT Index oferă investitorilor o expunere la cei mai lichizi emitenţi listaţi la Bursa de Valori Bucureşti.
În cazul fondurilor diversificate, cel mai bun randament a fost de 8,21%, obţinut de Intercapital, de la Aviva Investors. Acesta este urmat de Star Next, administra