Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sever Voinescu: Să nu ţopăim de bucurie că avem creştere economică, s-ar putea să păţim ca Geoană

Publicat in Romania Libera, vineri 13 august 2010 · ·

Deputatul PDL Sever Voinescu scrie pe blogul său că după ce INS a raportat creştere economică el personal simte din nou "adierea revigorantă a optimismului", însă arată că nu trebuie să "ţopăim de bucurie" ca Mircea Geoană după turul al doilea al prezidenţialelor, potrivit Newsin.

"Aseară, am adormit în starea de spirit în care trăiesc de câteva luni. M-a ajutat la asta un articol din 1937 al lui Mircea Eliade, pe care mi l-a trimis un prieten vechi. Articolul se încheia aşa : Exprima perfect starea mea", scrie pedelistul, care povesteşte apoi că în cursul acestei zile au venit "în sfârşit, veşti bune".

"Astăzi de dimineaţă, însă, am reuşit să simt din nou adierea revigorantă a optimismului. În drum spre Parlament, am aflat că INS a raportat, în sfîrşit, creştere economică. În trimestrul II 2010, PIB a crescut. Timid, desigur, cu 0,3%, dar a crescut. Dacă nu mă înşel, e prima creştere trimestrială de PIB după intrarea în recesiune, în trimestrul III din 2008. Ştiu că e nevoie de două trimestre consecutive de creştere ca să putem vorbi despre ieşirea din recesiune. Dar, ca să poţi avea despre două trimestre consecutive, e nevoie, mai întâi, de primul trimestru de creştere. Iată, îl avem", adaugă Voinescu, care îndeamnă apoi la o atitudine reţinută.

"Sigur, nu trebuie să ţopăim de bucurie. Am putea păţi ca Geoană în celebra scenă. Dar e o veste bună. Înţeleg de la experţii cu care am apucat să vorbesc că resortul acestei creşteri este revigorarea industriei (creşterea exporturilor) şi creşterea comerţului. Totuşi, sectoarele cele mai importante, care, cumulat, dau cam 60% din PIB-ul nostru, adică serviciile şi construcţiile, continuă să meargă în jos. Veţi recunoaşte că, în această atmosferă de apocalipsă, o asemenea veste merită salutată", conchide Sever Voinescu.

Produsul intern brut (PIB) al României a crescut în al doilea trimestru al acest

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit iniţial termen în 5 martie, după care a decis ca procesul să aibă loc în 3 martie

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum 47 minute
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 5 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum o ora
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Autostrada Sibiu-Pitești. Are loc străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4

Capital acum 54 minute
Străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești este un pas esențial în realizarea unui proiect de infrastructură așteptat de decenii. Finalizarea Autostrăzii Sibiu-Pitești va reprezenta un salt major pentru inf

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 3 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei s

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°