Întrebarea fără răspuns este de ce, contrar legii tribului şi a cutumei, tatăl îl preferă adesea primului său născut pe cel mai mic dintre fii. În Biblie, această ciudată preferinţă urcă până la Avraam, o regăsim la Isaac şi îi aflăm ilustrarea paradigmatică în Iosif, cel de al doisprezecelea copil, din treisprezece, câţi a avut Iacob de la două neveste şi de la două sclave. Folclorul din multe ţări preia această preferinţă care a dat mereu naştere unor conflicte familiale sfârşite tragic. Nu l-au umilit fiii lui Esau pe Iacob, alungându-l de acasă numai cu ce avea pe el, din cauză că obţinuse, şi, încă, într-un mod necinstit, fiind el al doilea născut, binecuvântarea părintească? Şi nu l-au aruncat fraţii mai mari pe Iosif în fântână, fiindcă era preferatul tatălui lor, Iacob? O explicaţie a preferinţei acestuia din urmă avem: înşelat de Laban, el făcuse primii copii cu Lia, sora mai mare a Rahilei, mezina iubită şi rămasă din această pricină stearpă până la naşterea neaşteptată a lui Iosif; dragostea pentru Rahila o trece asupra lui Iosif. Să observăm şi că Rahila este, şi ea, fiica cea mică, deşteaptă şi frumoasă. Dar de ce mezinul e totdeauna isteţ şi biruitor, în Capra cu trei iezi sau în Prâslea cel voinic şi merele de aur? De ce nora a treia din Soacra cu trei nurori are iniţiativa pedepsirii babei şi nu nurorile mai mari? Ce mister psihologic se va fi ascunzând în această preferinţă care încalcă vădit şi grav o regulă a jocului genealogic, temeinic stabilită în viaţa societăţilor din toate timpurile? ■

Toate femeile stau într-o garderobă şi se lasă îmbrăcate

abia după ce milioane de ochi se fac cheutori care se închid

odată cu buricele degetelor care au călătorit

peste oceanele în care atît de fericit s-au scăldat, că

şi transpiraţia lor poate fi roua cearşafurilor care s-au os