Guvernul şi–ar putea asuma din nou răspunderea în faţa Parlamentului, în septembrie sau octombrie. Prim-ministrul se consideră un lider de sacrificiu, la fel ca preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel.
Guvernul şi–ar putea asuma din nou răspunderea în faţa Parlamentului, în septembrie sau octombrie. Executivul vrea să adopte astfel legi importante, precum Codul asistenţei sociale, modificarea Codului Muncii şi Legea salarizării unitare în sectorul bugetar, a anunţat premierul Emil Boc (audio), la postul public de televiziune.
"Nu voi ezita să îmi asum din nou răspunderea în Parlament pentru legi importante, dacă va fi cazul", declară şeful Guvernului.
Prim-ministrul se consideră un lider de sacrificiu, la fel ca preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel. "Mă pot considera un lider de sacrificiu, în măsura în care şi Sarkozy, Merkel sau Zapatero sunt lideri de sacrificiu. Mi-au adus colegii mei, zilele trecute, o analiză a principalilor lideri europeni, care, din nefericire, au căzut foarte mult în popularitate, datorită măsurilor aspre, pe care au trebuit să le ia. Şi, atenţie, este vorba de lideri şi de dreapta şi de stânga ! Că e vorba de Zapatero, în Spania, de stânga sau e vorba de Merkel sau Sarkozy, în Germania şi Franţa, de dreapta sau centru-dreapta, din nefericire, criza aceasta n-are ideologie şi loveşte din punctul de vedere al popularităţii pe toţi liderii care sunt obligaţi, dacă fac ceea ce trebuie pentru ţară, să îşi asume măsuri aspre", explică Emil Boc.
Pe de altă parte, liderul PDL, Emil Boc spune că a preferat să păstreze unitatea partidului, printr–o disciplină "mai laxă" şi toleranţă. El este însă hotărât să aplice şi sancţiuni. "Am preferat să păstrez unitatea partidului cu toleranţă, pentru a utiliza plus-valoarea fiecărei persoane, chiar cu consecinţe ne