Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incredibil, primăria lui Simi a rămas fără julişti!

Publicat in Vocea Brailei, vineri 13 august 2010 ·

Fuga ruşinoasă la pensie a lui Iorga Stoian a băgat în vrie primăria lui Simi. În urma lui Stoian un întreg sistem de măsluit acte, luat şpăgi şi teleportat terenuri revendicate pare să se fi prăbuşit. Căci ştiţi cum e: atunci când cade capul, ăia mai mici, executanţii, încep să o ia razna, intră în panică, umblă de bezmetici, neştiind cum să facă să fure pe mai departe cu acte.

Poate că legătura pe care am făcut-o eu între fuga lui Stoian şi depopularea subită a Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Brăila este una forţată. Poate că dom' primar Simionescu are dreptate, şi juriştii au plecat care-ncotro din cauza lefurilor mici (proaspăt diminuate cu 25%). Dar dincolo de aceste variante de lucru, un lucru rămâne cert: dacă vrei zilele astea să faci un şmen cu cineva din Primăria Brăila, n-ai cu cine, frate! Juliştii primăriei, ăia care pe bază de comandă fermă îţi puteau face rost şi de lapte de cuc, au dispărut. În urma lor am impresia că a rămas doar Angelica Pamfil, dar cât poate şi ea de una singură, căci are doar două mâini, mă-nţelegi?

Lamentarea primarului Simi are atât logică, cât şi substanţă. Zeci şi zeci de terenuri stau la rând să fie traficate de mafia imobiliară din Brăila, iar în primărie nu are cine să le lucreze dosarele de aşa manieră încât să câştige în instanţă încă de la primul termen. În plus, una este când primăria pierde un proces în instanţă din cauză că nu a avut nici un jurist la bară, şi altă treabă e când aceeaşi primărie este făcută KO de Cloşcă, de exemplu, pentru că actele au fost întocmite astfel încât să îi fie de folos părţii adverse.

L-am auzit pe dom' primar Simionescu întrebându-se retoric ce julist bine pregătit ar accepta să vină la primărie să lucreze pe o leafă de 8 sau 9 milioane de lei vechi. Să mă scuze dom'primar, dar ori este naiv, ori o face pe prostul. Păi, bre nea Simi, în anul 2010, când în Br

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 18 minute
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 7 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Descoperire macabră într-o casă din Bihor: mamă și fiu, găsiți morți. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 5 ore
Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite în locuinţa lor din comuna Tarcea, judeţul Bihor, având urme de violenţă. Trupurile celor doi au fost descoperite de fiica femeii, iar la faţa locului au ajuns imediat echipe de criminaluşti şi

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°