Economia germană a înregistrat o creştere netă pentru al doilea trimestru mult mai mare decât estimările analiştilor, datorită creşterii investiţiilor şi a exporturilor, conform estimărilor preliminare ale Biroului de Statistică. Conform raportului, economia germană a crescut cu 2,2% faţă de primul trimestru al acestui an, aceasta fiind cea mai mare cifră înregistrată din anul 1987. În ritm anual, economia Germaniei a progresat cu 4,1% în cel de-al doilea trimestru, faţă
Economia germană a înregistrat o creştere netă pentru al doilea trimestru mult mai mare decât estimările analiştilor, datorită creşterii investiţiilor şi a exporturilor, conform estimărilor preliminare ale Biroului de Statistică.
Conform raportului, economia germană a crescut cu 2,2% faţă de primul trimestru al acestui an, aceasta fiind cea mai mare cifră înregistrată din anul 1987.
În ritm anual, economia Germaniei a progresat cu 4,1% în cel de-al doilea trimestru, faţă de o creştere de 1,7% în primul trimestru.