Expert în calculatoare şi pasionat de sport îşi doreşte să facă Academia de Poliţie şi să devină criminalist.
A început să fie pasionat de calculatoare de la o vârstă fragedă, iar la vârsta de 13 ani se mândrea cu faptul că nu se mai uita la tastatură atunci când scria. Pregătirea mai serioasă a început în clasa a IX-a. „Singur am învăţat tot ce ştiu. Primele programe au fost Pascal, C+ şi Vizual după care am început să lucrez în WEB, PHP, HTML şi baze de date“, povesteşte Răzvan Vlăsceanu. În prezent editează fotografii în programe speciale. „Îmi place foarte mult. Iniţial mă jucam mai mult pe calculator, după care am descoperit că pot realiza lucruri importante“, spune tânărul. Răzvan iubeşte sportul, de aceea face culturism de aproape un an de zile. „Doar pentru mine practic acest sport, pentru condiţie fizică, este ca un hobby. Mă pregătesc câte o oră pe zi, de patru cinci ori pe săptămână“, mărturiseşte el. Îi place foarte mult să alerge pentru a se relaxa şi a se menţine în formă.
Fire independentă
Tânărul locuieşte împreună cu bunica sa de şase ani de zile pentru că părinţii săi lucrează în străinătate. Bunica sa a avut grijă să-l supravegheze îndeaproape şi să nu-i lipsească nimic. Deşi sunt mulţi tineri care îşi doresc o viaţă mai bună în străinătate, Răzvan spune că preferă să stea în România. Deşi a avut un real suport din partea profesorilor, acesta mărturiseşte faptul că cele mai multe lucruri le-a învăţat singur. „Pentru orice problemă am apelat cu încredere la diriginta mea, Viorica Marin şi la doamna director adjunct a liceului Mihai Eminescu, Nicoleta Archiudeanu, fapt pentru care le sunt profund recunoscător. Profesoara de informatică, Ioana Dumitru, m-a sprijinit, m-a ajutat cu cărţi şi m-a îndrumat la toate concursurile“, spune zâmbind acesta.
Concursuri
Anul trecut, datorită implicării profesoarei de informatică,