A mai rămas doar o zi până la începerea celei de-a cincea ediţii FânFest, ediţie dedicată valorii de patrimoniu excepţionale a localităţii Roşia Montană. În acest an, programul se distinge prin diversitate, printr-o înlănţuire de activităţi ce reunesc atât aspecte ale culturii locale, cât şi iniţiative artistice precum teatru, stand-up comedy şi muzică pentru care Roşia Montană devine cămin primitor timp de două zile.
"Aşa cum experienţa altor zone arhelogice din lume o arată patrimoniul cultural poate fi o experienţă vie, bogată în evenimente pentru cei cu spiritul tânăr. Roşia Montană prin suprapunerea densă a vestigiilor aşezării miniere romane, medievale şi moderne crează o secvenţă completă de-a lungul a 2000 de ani a evouţiei exploatărilor miniere, aspect cu care nu se pot mândri nici chiar alte situri deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial", a declarat Virgil Apostol membru A.R.A, asociaţie parte a echipei organizatorice FânFest.
Activităţi permanente precum Târgul Meşteşugarilor promovează tehnici tradiţionale de restaurare - conservare necesare patrimoniului cultural. În cadrul acestuia se vor desfăşura demonstraţii practice susţinute de meşteri din zona Roşiei Montane. Piaţa de produse ţărăneşti şi ecologice celebrează hrana bună, curată şi corectă produsă de mici familii de ţărani. Brânzeturi, miere, dulceţuri, zacuscă, mirodenii, siropuri, ceaiuri şi alte minunăţii îşi aşteaptă doritorii la standurile din centrul istoric al Roşiei Montane.
C.P. A mai rămas doar o zi până la începerea celei de-a cincea ediţii FânFest, ediţie dedicată valorii de patrimoniu excepţionale a localităţii Roşia Montană. În acest an, programul se distinge prin diversitate, printr-o înlănţuire de activităţi ce reunesc atât aspecte ale culturii locale, cât şi iniţiative artistice precum teatru, stand-up comedy şi muzică pentru care Roşia Montană devine cămin