Inflaţie şi şomaj în creştere, economie în scădere. Tabloul macro al României are tuşele celui mai dramatic scenariu: stagflaţia. Principala soluţie - pomparea de bani în economie - e imposibilă pentru o ţară cu buzunarele goale, „guvernată" de FMI.

În „the Carpathian garden", peştii nu cresc în copaci. Nici zebrele nu trec prin faţa Casei Poporului. „The Carpathian garden" nu este nici pe departe o grădină îngrijită, condusă cu simţul răspunderii politice sau economice. Nu. România este ţara cercului vicios şi a situaţiilor fără ieşire sau, în cel mai bun caz, ţara situaţiilor cu ieşire de urgenţă.

INGREDIENTELE DEZASTRULUI. Chiar dacă prea puţine oficialităţi o spun răspicat, economia românească se zbate în stagflaţie. Din primăvara anului trecut, când am intrat în recesiune, disponibilizările şi creşterea preţurilor au acompaniat constant scăderea/stagnarea Produsului Intern Brut (PIB). Rata şomajului a urcat la 7,4% în iunie acest an, faţă de aproape 5% în ianuarie 2009 şi a fost de două ori mai mare comparativ cu iunie 2008. Criza nu a fost însoţită de scăderea preţurilor bunurilor de consum, cum ar fi fost normal, ba dimpotrivă.

Mai mult, condiţiile contractului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) (traduse, recent, şi prin efectul majorării TVA) au împins ţinta de inflaţie a BNR, de 3,5% pentru acest an, la 7,9%. Cheltuielile fără cap din sectorul public au alimentat nefirescul recesiunii româneşti, cu o inflaţie de top printre ţările Uniunii Europene (depăşită, în luna iunie, potrivit Eurostat, doar de Grecia şi de Ungaria). Iar relaxarea politicii monetare (dobânda de politică monetară a scăzut din vara lui 2008, în nouă şedinţe consecutiv, de la 10,25% la 6,25%) a ieftinit creditul şi a contribuit, şi ea, la finanţarea acestor cheltuieli. În contextul general al unor marje de manevră rezonabile în perioade de declin economic, tratamentul