Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrează la 60 de grade Celsius fără apă sau mâncare

Publicat in Adevarul, vineri 13 august 2010 ·

Zeki Baser este bucătar în Restaurantul turcesc „Golden Falcon“ şi ţine post negru de Ramadan. Potrivit religiei musulmane, el nu are voie să mănânce sau să bea nimic până la apusul soarelui. Turcul spune că cea mai mare problemă este că i se face sete, în special pentru că la bucătărie temperaturile ajung şi la 60 de grade Celsiu.

Zeki a venit în România în urmă cu zece ani când s-a angajat ca bucătar la Restaurantul cu specific turcesc „Golden Falcon“. Şi-a găst o nevastă româncă aici, cu care are şi un băiat, pe nume Taher, şi nu se mai gândeşte să se întoarcă în Istanbul, de unde este originar. „Îmi place foarte mult în România. M-am obişnuit şi mă simt ca acasă“, spune bărbatul.

În perioada Ramandanului, însă, recunoaşte îi că este cel mai greu la muncă. Potrivit religiei musulmane, credincioşii adulţi nu au voie, în acest interval de timp, să mănânce sau să bea nimic, cât e ziua de lungă.

Nu degustă mâncarea pe care o pregătesc

Doar seara, când apune soarele, adică după ora 20.30 până dimineaţa când răsare, adică în jurul 4.30, au voie să se delecteze cu ce bucate vor, şi să bea câţi litri îi ţine stomacul.

„Îmi este greu, mai ales că mor de sete. La bucătărie sunt aproximativ 60 de grade Celsius, în preajma cuptorului. Dar ce să fac? Dacă Allah este Sus, reuşesc să trec peste orice fel de tentaţie“, susţine Zeki.

La „Golden Falcon“ sunt doi bucătari musulmani şi ambii ţin post negru - niciunul nu degustă mâncarea pe care o pregătesc. „Mai este un băiat turc care nu ţine Ramadanul şi încearcă el mâncarea, ne spune dacă mai are nevoie de ingrediente“, povesteşte musulmanul

Soţia îl aşteaptă seara cu bucate turceşti

Când termină programul la restaurant, în jurul orie 20,30, Zeki dă fuga acasă, unde îl aşteaptă nevasta cu bucatele pregătite. „Ea este ortodoxă, dar este alături de mine şi se abţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Vremea

București
acum

25°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°