- Dar ştii care a fost atunci, şi vorbim de mijlocul secolului 15, lucrul cel mai şocant?
- Nu.
- Se presupunea atunci că un mort apare destul de repede după deces.
Îi priveşte pe toţi pentru a vedea dacă este ascultat.
- Însă cazul acesta este surprinzător prin faptul că apariţia strigoiului s-a întâmplat la mai bine de patruzeci de ani de la moartea personajului.
- Faţă de marea majoritate a celorlalte apariţii, nu-i aşa?, care aveau loc la timp.
- Cum asta, dragă, cum adică la timp?, îşi întreabă bătrânica mioapă soţul.
- Adică la puţină vreme după moarte, când memoria lui este încă proaspătă la cei care l-au cunoscut. Tocmai ăsta e clou-ul, ca fantomele să-şi întâlnească cunoscuţii, he, he. Să-i bântuie.
Charles ia o duşcă din pahar şi îl invită pe Jimmy să continue.
- Documentul are o formă deopotrivă narativă şi didactică. Iar autorul se implică total. Ca vizionar, apoi ca exorcist şi în cele din urmă şi ca un fel de reporter avant la lettre, ca să zic aşa. El îşi notează tot ce-i spune un martor.
- O, acum înţeleg. Şi în scenariul lui Michael apariţia fantomei sale survine la fel, după foarte mult timp. O-ho, chiar după câteva sute de ani.
Sara încheie privindu-l întrebătoare pe Michael, care încuviinţează din cap.
- Mie îmi este mai familiar tratatul lui Jakob de Juterborg. Şi continuă apoi cu vocea mai îngroşată, privindu-şi insistent soţia. El spune că prezenţa invizibilă a sufletelor se manifestă prin farfurii şi vase care sunt aruncate şi care se sparg, prin mobila răsturnată, prin lovituri, prin râsete, he, he...
Michael însă mai aude acum şi un alt hohot de râs, care seamănă cu al lui Touchstone, şi priveşte înfricoşat într-o parte a camerei, unde descoperă un tablou în ulei ce-l înfăţişează pe Touchstone, aproape în mărime naturală, cu o figură severă şi îmbrăcat într-u
