Maria a reuşit să renunţe la băutură după un calvar care i-a răpit mai bine de jumătate din viaţă. Craioveanca, în vârstă de 40 de ani, povesteşte că a vrut de multe ori să-şi pună capăt zilelor, din cauza băuturii. A învins însă în lupta cu alcoolismul şi acum îi ajută pe alţii.

Blestemul băuturii era în familie: părinţii Mariei erau şi ei alcoolici. Ea s-a îmbătat pentru prima dată la şase ani, cu must, crunt. În loc să o certe, ai ei s-au amuzat văzând-o cum i se împleticesc picioarele. În timpul liceului, ajunsese să fie prima care se îmbăta pe la petreceri, mult înaintea băieţilor. Îşi invidia însă colegii care reuşeau să tragă şi câteva ore de o sticlă de bere. „Ajunsesem o epavă. Nu-mi venea să cred că am cu adevărat o problemă şi că am nevoie de ajutor. Nu mă gândeam că alcoolul chiar îmi poate distruge viaţa. Din păcate, nu mi-am dat seama că îmi făceam rău singură“, povesteşte craioveanca.

„E foarte greu să te opreşti, crezi că te poţi controla“

În iadul lui personal, fiecare alcoolic e singur: Maria ajunsese să simtă că nimeni nu o înţelege cu adevărat, că toţi cei din jurul ei vor să-i facă rău. „Îmi era teamă să recunosc că sunt alcoolică. Visam să mor într-un butoi plin cu bere. Recunosc că am vrut să mă sinucid. În momentele de luciditate, îmi dădeam seama că viaţa mea este un calvar şi că trebuie să fac ceva să opresc visul urât. Atunci credeam că cea mai bună soluţie este să îmi pun capăt zilelor. Când mergeam cu soţul la o petrecere şi reuşeam să nu mă îmbăt, eram foarte fericită. Veneam însă acasă şi mă refugiam iar în alcool. Este greu să te opreşti: crezi că te poţi controla, dar este doar o iluzie“, spune Maria. A avut apoi şansa să cunoască un om care a ajutat-o să renunţe la alcool. A venit la ea, s-a prezentat şi s-a confesat scurt: „Sunt alcoolic“. Maria spune că atunci a simţit că Dumnezeu şi-a îndreptat privire