Romanul "O iubire la Berlin" de Anne Wiazemsky (publicat anul trecut la prestigioasa Editură Gallimard, cu titlul "Mon enfant de Berlin") are toate şansele să cucerească publicul larg: combină documentul şi ficţiunea, personajele sunt personalităţile interesante care au făcut istoria acelor ani de la sfârşitul războiului, mizează pe autenticitate prin recursul la corespondenţă şi jurnal, iar autoarea îşi face apariţia ca narator şi personaj abia la sfârşit, când este identificată drept "copilul din Berlin".

Anne Wiazemski povesteşte marea aventură trăită de mama ei, tânără care se înrolează în Crucea Roşie Franceză şi, în anii războiului, conduce o ambulanţă ce transportă nu doar răniţi, ci şi luptători din Rezistenţă, ajungând să lucreze în Berlinul transformat în ruine şi ocupat de trupele aliate. Claire Mauriac este fiica scriitorului François Mauriac, apăsată însă de faima tatălui şi de pretenţiile mamei, dornică să iasă din "coaja" cuminţeniei şi să fie ea însăşi.

Berlin este pentru Claire oraşul experienţelor decisive: aici are certitudinea că face lucruri importante şi necesare, se bucură de respect, de camaraderie şi iubire, îşi trăieşte povestea de dragoste cu ofiţerul francez care se dovedeşte a fi prinţ rus, se căsătoreşte şi tot aici i se naşte fetiţa, după ce luni de zile crezuse că va naşte un băiat, alegându-i şi un nume care să sune bine pentru ambele familii.

Cei doi, Claire Mauriac şi Yvan Wiazemski, se deosebesc din toate punctele de vedere: fata venită dintr-o familie înstărită, cu prestanţă şi greutate în lumea franceză, prinţul silit să ia calea exilului, asumându-şi statutul nou de cetăţean francez, cu familie sărăcită, păstrând doar fărâme din bogăţia de altădată, dar cu o educaţie remarcabilă, vorbind şapte limbi şi cucerindu-i pe toţi cu farmecul său. Ca firi, nu se potrivesc: ea este introvertită, suferă de migrene,