Până în 2020 se vor schimba cerinţele ocupaţionale pe piaţa muncii. Aceasta este concluzia unui grup de experţi români reuniţi la Cluj-Napoca. Noile ocupaţii, dar şi îmbunătăţirea calităţii învăţământului de formare profesională a adulţilor vor face ca munca să devină mai eficientă, iar randamentul economic să crească.
Reguli europene
Parlamentul European şi Consiliul Europei au solicitat ţărilor membre ale Uniunii Europene să conceapă şi să dezvolte un proiect prin care formarea profesională a adulţilor să devină mai eficientă, calitativă şi în acelaşi timp noile reguli să poată fi aplicate pe întreg teritoriu Europei. „Până în 2020, 80% dintre ocupaţiile de pe piaţa muncii vor fi altele decât cele actuale, în toată Uniunea Europeană", a a declarat Ion Hohan, expert în cadrul proiectului. „Noile ocupaţii nu pot fi dezvoltate decât prin persoane pregătite adecvat. Noi încercăm, în cadrul proiectului, să identificăm nevoile de formare a specialiştilor implicaţi în dezvoltarea procedurilor de asigurare a calităţii în Formarea Profesională Continuă şi să furnizăm pregătirea necesară, alături de instrumentele de lucru necesare implementării sistemului de management al calităţii. Se vor crea instituţii specializate pentru evaluarea acestor sisteme. Acum, nimeni nu verifică pe nimeni, decât după o procedură foarte simplă şi formală", a mai spus Hohan. În ultimul an, în judeţul Cluj, 1.100 de şomeri au putut alege din cele 60 de cursuri oferite de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă. Jumătate din ei şi-au găsit apoi un loc de muncă. „ Pe plan naţional s-a putut observa o tendinţă în creştere pentru zona turismului şi a serviciilor în general, mai puţin pentru producţie", a afirmat Mihaela Udrea, directoarea programului.
Atitudinea asigură calitatea
În România specialiştii lucrează pe baza unor studii, iar proiectul „Asigurarea calităţii î