Proprietarii de spaţii comerciale au coborât preţurile. Chiriaşii se lasă aşteptaţi. Din zonele ultracentrale şi până la periferie, spaţiile comerciale s-au aliniat trendului de pe piaţă şi s-au ieftinit, în medie, cu 20 de procente într-un an.
Tendinţa generală de scădere a preţurilor de pe piaţa imobiliară, declanşată de primele semne ale recesiunii şi accentuată de perioada concediilor, nu a „cruţat” nici spaţiile comerciale din Vestul ţării. „Preţurile au scăzut, dar nu se mai găsesc chiriaşi. Proprietarii lasă din preţ, dar nu mai au cui închiria”, a explicat Puiu Bălan, specialist imobiliar.
Nicio cerere pe zona spaţiilor comerciale
Potrivit acestuia, spaţiile închiriate sunt substanţial mai mici decât în urmă cu doi ani. „Nu se închiriază spaţii mai mari de 50-70 de metri pătraţi, iar acestea se închiriază pentru birouri de consultanţă, brokeraj sau call-center. Pe spaţii comerciale nu am avut nicio cerere anul acesta”, a adăugat Bălan.
Blocajul de pe piaţa imobiliară a modificat inclusiv contractele de închiriere. „Contractele semnate pe termen lung se renegociază anual. Nu mai rămân neschimbate de-a lungul anilor”, a explicat Petrişor Morar, specialist imobiliar. Potrivit „Analizei pieţei imobiliare” realizate de compania Darian DRS, în Timişoara, în 2007-2008 a existat un interes crescut pentru spaţiile adecvate sediilor bancare, dar odată cu începutul lui 2009 cererea pentru spaţiile comerciale a început să scadă, la fel şi chiriile pentru aceste tipuri de proprietăţi.
Chirie între 5 şi 40 de euro
Chiria lunară a spaţiilor comerciale din capitala Banatului începe de la 5 euro/mp la periferie şi poate ajunge la 40 de euro/mp la mall-ul din oraş. Potrivit aceleiaşi analize, în ultimii cinci ani, piaţa spaţiilor comerciale din Arad a avut o creştere fulgerătoare datorită investiţiilor străine, care au dus