CNAS vrea negocieri cost-volum cu producătorii pentru preţurile medicamentelor necesare în boli cronice. Producătorii reclamă distorsionarea pieţei. Sursa: REUTERS
Un ordin postat zilele trecute pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a pus pe jar bolnavii cronic şi piaţa farmaceutică. Mai exact, CNAS anunţă că "începând cu data de 1 septembrie 2010, pentru eficientizarea consumului de medicamente şi creşterea accesului asiguraţilor la tratament, CNAS încheie contracte cost-volumrezultat" cu producătorii de medicamente.
Reprezentanţii pacienţilor cred că vor fi lăsaţi fără tratament şi reclamă lipsa de transparenţă a măsurii, iar cei ai producătorilor văd ordinul drept "o ingerinţă în piaţa farmaceutică, care distorsionează concurenţa".
Sunt vizate medicamentele pentru diabet, cancer, HIV
După schimbarea modului de calcul al preţului medicamentelor compensate, făcută în iulie, au rămas nemodificate listele cu medicamente pentru boli speciale şi programe naţionale.
"Metoda pe care o avem în vedere pentru aceste categorii de bolnavi (diabet, HIV, hepatite, cancer etc.) e diferită de cea aplicată pentru restul listelor. Dacă aplicam aceeaşi metodă ar fi însemnat să îi punem pe pacienţi să plătească din buzunar. Vrem să mergem pe ceea ce se cheamă cost-volum rezultat. Adică stabilim ce volum de medicamente avem nevoie pentru bolnavii aflaţi în tratament pentru fiecare produs în parte. Apoi facem o negociere cu producătorul care aduce produsul: atâtea medicamente avem nevoie plus o marjă de corecţie pentru noi pacienţi, ne asumăm această cantitate şi bolnavii. Câte medicamente daţi de banii pe care îi oferim", explică oficialii CNAS metoda pe care o doresc implementată.
La produsele de ultimă generaţie se au în vedere sancţiuni pentru producători dacă medicamentele nu au efectele scont