„Adevărul": Cine câştigă duminică?
George Copos: Noi, normal. Mi-ar plăcea să batem cu 5-4, ca să fie şi spectacol pentru public. Vreau să câştigăm la un gol diferenţă pentru că respect Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Veniţi la meci ?
Sâmbătă şi duminică voi fi pe şantier, lucrez la hoteluri şi voi ajunge la stadion cu cinci minute înainte de meci.
Le-aţi oferit jucătorilor primă de 5.000 de euro?
Dinu Gheorghe are banii şi decide. Mâine (n.r.- azi) mă voi întâlni cu Şumudică şi fotbaliştii la restaurant.
Cu Nicolae Badea, aţi discutat înainte de meci?
Da, cu el vorbesc în fiecare zi. I-am spus că batem sigur... Şi pentru că-l respect, vreau să câştigăm cu un gol diferenţă.
Veţi lăsa clubul pe mâna fiicei dvs, Alexandra?
Dacă o să vrea, da! Dar rămân credincios ideii că roata nu trebuie reinventată. De exemplu, la Bayern. Fostul conducător Beckenbauer s-a retras din linia întâi, lăsându-i pe tineri. Dar îşi păstrează poziţia de preşedinte de onoare. „Sfatul Bătrânilor" trebuie să vegheze peste tineri.