Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gardianul de la Penitenciarul Tichileşti rămâne în arest

Publicat in Vocea Brailei, vineri 13 august 2010 ·

* ieri, Curtea de Apel Galaţi a respins recursul făcut de subofiţer împotriva măsurii arestării preventive * magistraţii au respins şi recursul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care solicitau majorarea numărului de zile de arest

* agentul de la penitenciar este acuzat că a provocat scandal în comuna Tichileşti, lovind mai multe persoane, şi a bătut un poliţist

Subofiţerul din cadrul Penitenciarului de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti, acuzat că a provocat scandal monstru în comună şi a bătut un poliţist, nu a scăpat de arest. Ieri, Curtea de Apel Galaţi a respins recursul formulat de Adrian Dănăilă, împotriva măsurii arestării preventive. Magistraţii au respins şi recursul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care solicitau majorarea numărului de zile de arest preventiv, de la 20, la 30 de zile. "În dosarul nr. 4343/113/2010, prin încheierea din 12 august, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi inculpatul Dănăilă Adrian împotriva încheierii de şedinţă din 6 august a Tribunalului Brăila", se arată în comunicatul remis de Biroul de Presă al Curţii de Apel Galaţi.

În ziua de 6 august, instanţa a dispus arestarea preventivă a gardianului pentru 20 de zile, de la data de 6 august până pe 25 august, pentru infracţiunile de ultraj la poliţist, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violare de domiciliu. Subofiţerul mai este însă cercetat şi pentru infracţiunea de distrugere şi alte patru infracţiuni de lovire sau alte violenţe.

Anchetatorii precizează că, în seara zilei de 5 august, în jurul orei 22.00, Adrian Dănăilă, angajat al PMT Tichileşti, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat scandal în comună şi a lovit mai multe persoane. Ca urmare a unor discuţii contradictorii cu o vecină a soacrei lui, agentul

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 48 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 24 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 30 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 56 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 29 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°