-“stii sa faci ceva ce n-ai mai facut pana acum?”
-“ce anume?”
-“nu stiu. Ceva, orice.
-“na! Uite, pot sa ma stramb, uite pot sa fac asa….”
(nu! fa altceva! nu asa vreau sa ramai in mintea mea…te rog, fa altceva, nu ma face sa spun ce gandesc, fa ALTCEVA)
****
Am cunoscut cu multa vreme in urma o femeie. Mda, pot sa spun ca am cunoscut-o bine, foarte bine. Din cand in cand i-am dat sfaturi, dar nu pot sa ma laud ca m-a ascultat. Cred ca uneori s-a prefacut ca ma asculta, a dat din cap, insa a facut taman invers. Hm, ca sa nu mai spun de cate ori m-a sfidat de-a dreptul, uitandu-se in alta parte sau intorcandu-mi spatele. La inceput o uram cand imi facea asta, dar cu timpul am inteles ca era felul ei aparte de fi furioasa, trista, dezamagita, neputincioasa. La urma urmei, e si asta un mod de a injura, de a bate cu picorul in podea sau de a trage o palma: unii oameni se uita in alta parte, intorc spatele sau pleaca pur si simplu, fara sa mai spuna nimic.
Cunoscand-o, am aflat toate secretele ei, toate dedesubturile fiintei ei, am descoperit-o fir cu fir, de la Eva incoace. I-am cules marul, i-am adunat serpii, i-am construit raiul, i-am daramat iadurile, am invatat-o pe de rost cu un drag pe care nu am cum sa-l pun in cuvinte, pentru ca e prea mare si prea intens.
Insotind-o pe drumul vietii, am inteles si ce conteaza pentru ea, ce o face fericita si cum arata pentru ea RAIUL. Am priceput repede ca lipsa iubirii insemna pentru ea alungarea din RAI, si am simtit mereu atunci cand RAIUL s-a aflat aproape.
Recent, mi-a povestit ca peste ea a venit o dragoste pe care nu o astepta. Plangand si sughitand mi-a spus ca se simte depasita, slaba. Se simte norocoasa ca poate sa simta asa o dragoste, insa nu stie cum sa o manuiasca asa incat ea sa nu sece, sa nu se topeasca, sa nu dispara, sa nu se transforme in “ceva-doar
