Rectificarea taie bugetele Educaţiei, Apărării, Agriculturii pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi a altor alocaţii
Guvernul majorează masiv şi cheltuielile bugetului de şomaj, anticipând reducerea numărului de salariaţi în perioada următoare
Nicolescu: Deşi se pot rezolva temporar unele dezechilibre, în mod clar aceste măsuri subminează relansarea economiei
Deşi investiţiile sunt considerate a fi unul dintre motoarele care să contribuie la relansarea economică, se pare că Guvernul taie din nou din banii alocaţi acestora pentru a plăti pensiile şi salariile.
Rectificarea bugetară va lua din fondurile alocate Educaţiei, Apărării, Justiţiei, Transporturilor, Agriculturii, şi va suplimenta substanţial fondurile Ministerului Muncii, pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii, pentru "evitarea declanşării unor conflicte sociale". Conform proiectului primei rectificări bugetare din acest an, se pare că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va primi în plus 4,36 mld. lei, reprezentând transferuri de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap, indemnizaţiilor reparatorii, alocaţiilor de stat pentru copii, alocaţiilor familiale, indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi altor ajutoare sociale. La rândul său, Ministerul Sănătăţii va primi încă 2,81 mld. lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului.
Reprezentanţii mediului de afaceri atrag însă atenţia asupra faptului că a lua bani de la investiţii nu este o soluţie, aceasta fiind o măsură care poate rezolva doar temporar unele dezechilibre existente în sistem, însă va avea un impact negativ asupra relansării economice. "Rectificarea bugetului de stat în co