Atât de aproape

Ziua o încep Cu jumătaţi de cuvinte Cu ferestre pe jumătate Deschise

De unde vine teama Cât o înţepătură de ac In grămada tuturor aşteptărilor Cu praful depus pe jumatăţi de trăiri

O cratimă

Singurătatea vorbeşte şi ea Cu jumătăţi de rostiri Nu a deprins încă gustul

întregului

Lumea rămâne o iluzie Stau cu fruntea lipită De zările ei

Cum să trec podul galben Amăgitor

Pe care mi l-am dorit atât de aproape

Rădăcini

E un text scris rescris pe limba moarta a singurătăţii

mă încumet să-l descifrez şi pacea urcă în mine dintr-un nor de invizibile unghiuri

respiraţia coboară spre steaua de jos

o grămadă de sentimente pe care le pun la păstrare

glasul meu îşi depune cenuşa pe albe îngemănate obiecte mai târziul mereu amânat mă ajunge din urmă ia seama pare a-mi spune cuvintele pot sângera

Costuri

Inmărmurită la masa de joc plăteşti sec costul unei speranţe ceilalţi rămân sau se duc ghilotinele ploii se asmut în ferestre

mizezi pe un puf de polen pe o petală

roşie ca lumina sângelui tău sunt zori e amiază se face târziu

ceilalţi rămân sau se duc

bărbatul cu chinta roială în mâini

priveşte o clipa în sufletul tău

Ninsoare de martie

Neaşteptată ninsoare cu păsări sălbăticite în frig cu arbori în veşminte de staniol şi cu o cosmică spaimă în lumea sensibilă

să te aperi să dezertezi

în petele albe lăsate de un duh obosit

urechea să şovăie pedepsită de

ţipăt

ca şi cum o vârstă incertă îţi freamăta-n sânge

palmele conţin riduri pe care nu le poţi netezi umerii strâng p