Amical
Gaz Metan CFR Craiova - Rapid Piatra Olt 2-0
Stadion „Extensiv“, spectatori: 100.
Au marcat: Rioşanu ‘50 (p), Boroiban ‘70.
GM CFR: Ciucă - Firoiu, O. Nicola, Simion, D. Mihai - Pătrană, Yssa, Neacşa, Mirescu - Vigariu, Trifu. După pauză au mai jucat: Neagoe - Roşianu, Irimescu, R. Barbu, Cândea - Surugiu, Rioşanu, D. Oprea, Niţă - Boroiban, Yuki. Antrenor: Ionel Gane.
Piatra Olt: Pârvu - Fl. Ciocan, Străinu, Stuparu, Giurcă - Bogdanovici, Sandu, Crângureanu, Cozea - A. Mihai, D. Niculescu. Au mai jucat: Bugiu - I. Ciocan, Preduţ, A. Petre, Calotescu, O. Niculescu, M. Preda, Fl. Şerban, Necşulescu, R. Mihai. Antrenor: Dan Oprescu.
Elevii lui „Jerry“ Gane s-au impus destul de lejer în amicalul cu Piatra Olt, chiar dacă nu au reuşit să marcheze încă din prima repriză.
Miercuri seară, pe o căldură sufocantă, Gaz Metan CFR Craiova a susţinut pe stadionul „Extensiv“ cel de-al şaselea joc amical din perioada precompetiţională, parteneră de „joacă“ fiindu-i divizionara C Rapid Piatra Olt, pe care a învins-o cu 2-0 (0-0). Elevii lui „Jerry“ Gane au controlat în totalitate jocul, însă în prima parte nu au reuşit să se „apropie“ de gol, cele trei noutăţi din primul „11“, juniorul Simion, Daniel Mihai, precum şi japonezul Yssa, nefiind atât de eficienţi precum şi-ar fi dorit oficialii craioveni. La pauză a fost 0-0, nefiind consemnate decât patru faze de poartă mai periculoase, din tabăra craioveană remarcându-se în două rânduri Vigariu şi o dată Trifu, de la Piatra Olt notându-se doar un şut sănătos al lui Crângureanu, dar care a fost reţinut de Silvian Ciucă.
La reluare lucrurile au stat cu totul altfel, în formaţia de la „Depou“ făcându-şi apariţia mai mulţi dintre jucătorii de bază, fapt care s-a cunoscut imediat. Surugiu s-a „distrat“ cu câţiva apărători adverşi şi i-a pasat excelent în careu lui Yuki, însă japonezu