Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nanopăianjenii, roboţii care vor curăţa organismul

Publicat in Adevarul, vineri 13 august 2010 ·

Într-o zi, o „armată” de roboţi minusculi va putea fi introdusă în corpul uman pentru a desfunda arterele şi pentru a interveni chirurgical în părţi ale corpului până în prezent inaccesibile.

Cercetătorii de la Universitatea ­„Columbia" din New York, SUA, au dezvoltat din molecule ADN un tip de roboţi microscopici ce se pot deplasa şi chiar se pot multiplica, formând şi acţionând ca un ansamblu. Potrivit specialiştilor, aceste dispozitive vor putea fi folosite în ­viitor pe post de roboţi chirurgicali ­care vor putea fi introduşi în organism pentru a curăţa arterele şi pentru a interveni asupra organelor şi ţesuturilor greu

accesibile.

De 100.000 de ori mai mici decât firul de păr

Unul dintre aceste tipuri de roboţi minusculi are forma unui păianjen ce măsoară numai patru nanometri (1 nanometru echivalează cu a milioana parte dintr-un milimetru). Asta înseamnă că au o dimensiune de 100.000 de ori mai mică decât diametrul unui fir de păr uman. Aceşti roboţi pot fi programaţi să se deplaseze pe un anumit traseu, formând din loc în loc „plase" sau ansambluri de ADN. Apoi, folosind aceste formaţiuni, păianjenii pot fi programaţi să meargă pe traseul prestabilit, să se întoarcă spre dreapta sau spre strânga, fiind atraşi biochimic spre următorul ansamblu-pereche.

Corpul nanopăianjenilor este creat ­dintr-o proteină numită strieptavidin, trei dintre picioare sunt formate din secvenţe ADN enzimatice, iar al patrulea picior ­este de fapt o ancoră care îl leagă de punctul de pornire. Pentru a observa mişcarea robotului, cercetătorii folosesc un microscop de forţă atomică.

Pot localiza cancerul la nivel celular

Specialiştii spun că nanopăianjenii pot localiza semnele anumitor boli la nivel celular. Astfel, aceştia pot decide, de exemplu, dacă o celulă este canceroasă şi trebuie distrusă. Mai mult decât atât, roboţii pot elibera compusul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 39 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 29 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°