La noapte pornesc din nou la drum, spre Satu Mare. Aflu – aşa, ca introducere în viaţa sătmăreană că Mădălina Găvruş, cea care a câştigat Miss Turism România şi urma să reprezinte România la finala din China, a renunţat şi nu mai participă la concurs din lipsă de fonduri. Fonduri care nu depăşesc 1000 de euro.
Banii ar fi fost necesari pentru un drum dus întors Satu Mare – Bucureşti, cu tot cu cazare (probabil pentru o zi), cât ar fi durat până obţinea viza pentru China şi cumpărarea unor cadouri pe care trebuia să le ofere colegelor de podium din China, cadouri care să fie reprezentative României şi să o promoveze într-un fel (e una dintre condiţiile impuse de organizatori). Ea nu-şi permite să scoată din buzunar banii, nu are nici familie de bani gata şi nici iubit şmecheraş care s-o sponsorizeze. În plus nici nu-i place să umble la cerşit din poartă în poartă, pentru asta tot respectul.
Ca încheiere: trecând peste faptul că Miss Tourism Queen International este un clasic concurs de frumuseţe, e o modalitate de promovare a turismului ca oricare alta (să fim serioşi, între o frunză şi o femeie frumoasă cred că cea din urmă are mai multe de spus).
Nu prea înţeleg de ce oamenii de afaceri din Satu Mare (şi sunt destui) nu s-au gândit să strângă ban cu ban pentru una dintre cele mai ieftine investiţii într-o eventuală promovare a zonei. Nu înţeleg nici de ce Ministerul Turismului care a investit aproape 900 de mii de euro pentru o frunză care să ne reprezinte frumoasa ţară, nu poate să mai dea o mie pentru ceva mai reuşit - vedeţi poza .
Nu, nu o cunosc pe Mădălina, doar i-am auzit povestea şi mi-a părut rău că a trebuit să renunţe. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
La noapte pornesc din nou la drum, spre Satu Mare. Aflu – aşa, ca introducere în viaţa sătmăreană că Mădălina Găvruş, cea care a câştigat Miss Turism România şi u