Întreaga presă turcă de ieri a ironizat golul prin care naţionala Semilunei a deschis scorul în meciul cu România, încheiat până la urmă cu o victorie cu 2-0. Cotidianul Milliyet notează că decizia arbitrului Milorad Mazici de a acorda penalti Turciei în minutul 82 al amicalului cu România este „mai mult decât scandaloasă" şi surprinzătoare. „Naţionala Turciei nu a arătat în ultimul test dinaintea preliminariilor Euro 2012 că este pregătită. (..) În minutul 82 am asistat la o decizie de acordare a unui penalti mai mult decât scandaloasă. Cociş nici măcar nu l-a atins pe Gokhan Gonul. Faptul că arbitrul a dictat penalti a surprins şi tribunele, dar ne-a surprins şi pe noi", scrie Milliyet.
„Arda a acoperit ruşinea", a titrat cotidianul Fanatik. „După golul înscris în urma deciziei greşite a arbitrului, a intrat în scenă Arda Turan, care a marcat, în minutul 86", menţionează jurnalul sportiv.
Cotidianul Sabah scrie, de asemenea, că arbitrul a greşit acordând penalti, iar jurnalul Star notează că echipa Turciei a reuşit să învingă România după 45 de ani, dar „a rămas repetentă" în privinţa jocului.
Akşam consideră că penaltiul a fost dăruit de arbitru naţionalei Turciei şi l-a notat pe centralul sârb Milorad Mazici cu 4, în timp ce asistenţii Igor Radojcici şi Nikola Tomicici au primit nota 7. Dintre jucătorii români, Chivu a fost notat 7, restul primind 6, 5 şi 4 (Galamaz, Florescu şi Cociş au primit 4). „Decizie comică de penalti", a notat cotidianul Takvim, în timp ce Guneş a scris că Turcia a preluat conducerea pe tabela de marcaj datorită unei decizii greşite a arbitrului. „Arbitrul, în loc să dea corner, a dat penalti", menţionează jurnalul turc.
Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, crede că naţionala noastră nu merita să pierdă amicalul de la Istanbul. „Am întâlnit un adversar foarte tehnic, valoros. Au avut un plus de valoare, dar dat