Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia Comunitară Târgovişte, decimată de restructurări

Publicat in Adevarul, vineri 13 august 2010 · ·

Din 311 angajaţi, vor rămâne la lucru doar 88 de persoane, ceilalţi fiind trimişi în şomaj. Administraţia intenţionează să înfiinţeze o firmă de pază, ca să facă faţă problemelor din municipiu.

Ordinea şi liniştea publică în municipiul Târgovişte, dar şi paza unităţilor de învăţământ şcolar şi preşcolar pot fi afectate de disponibilizările ordonate de Guvern a se efectua în sistemul bugetar. Primăria caută soluţii de ieşire din această criză, ţinându-se cont de faptul că din 311 angajaţi ai Poliţiei Comunitare Târgovişte vor fi păstraţi doar 88.

O firmă pentru liniştea târgoviştenilor

La ultima şedinţă a legislativului târgoviştean, exista în mapa aleşilor un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unei societăţi de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor - Municipal Security SRL - cu acţionar majoritar Consiliul Local Târgovişte. Societatea urmează să preia o parte din poliţiştii comunitari disponibilizaţi, statul de funcţii incluzând 155 de salariaţi. Proiectul avea mai multe lacune aşa că s-a hotărât scoaterea acestuia de pe ordinea de zi şi discutarea într-o şedinţă ulterioară. City managerul Marius Constantinescu ne-a declarat că trebuie găsită rapid o soluţie întrucât cei 88 de poliţişti comunitari care rămân în activitate după operarea disponibilizărilor nu vor face faţă tuturor problemelor din municipiu: patrularea pe străzi, prin parcuri, paza unităţilor de învăţământ, a direcţiilor subordonate primăriei, a pieţelor, târgurilor şi oboarelor.

Câţiva comunitari au devenit salvamari la bazinul de înot

Vestea că administraţia locală va înfiinţa o societate care să se ocupe de pază în locul Poliţiei Comunitare i-a bulversat pe târgovişteni. „Ce a făcut guvernul ăsta este strigător la cer. Obligă primăriile să-şi trimită oamenii acasă, dar în schimb acestea trebuie să se îngrijească şi de paza obi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum o ora
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Fetiţă de 10 ani, în comă la Spitalul de Copii din Timişoara, după ce mama a folosit o substanţă de uz veterinar pentru a scăpa de purici / Femeia a stropit în locuinţă, dar şi hainele copiilor

News.ro acum 29 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. Medicii spun că starea pacientei s-a ameliorat

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum 2 ore
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la JO 2024 - Team Romania, 88 de sportivi pentru Paris

HotNews acum o ora
Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că acum Team Romania are 88 de sportivi. Loredana TomaFoto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia Loredana Toma s-a calificat la JO, după ce

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°