Se vede treaba deja că în 2010 recolta de romane va fi cel puţin la fel de importantă ca anul trecut, de vreme ce mulţi prozatori aşteptaţi îşi fac comeback-ul cu construcţii solide. Alături de Gabriela Adameşteanu, Ioan Groşan, Radu Aldulescu sau mai tinerii - deloc de neglijat! - O. Nimigean sau Răzvan Rădulescu, trebuie salutată neapărat apariţia celui de-al treilea roman al Dorei Pavel, "Pudră" (Polirom, 2010). Bună poetă şi excelent jurnalist cultural, Dora Pavel s-a reinventat complet ca scriitor odată cu apariţia romanului "Agata murind" (2003). Tânăra romancieră n-a mai renunţat însă la proaspăta identitate şi ameninţă să devină una dintre cele mai profesioniste voci ale prozei actuale. Astfel încât după Captivul din 2006, carte sub nivelul "debutului", dar onorabilă, scriitoarea revine acum cu o nouă provocare.
Ceea ce caracterizează romanul "Pudră", fără a face rabat de la scriitura anterioară a prozatoarei, e impactul temei centrale. Dora Pavel pare că nu poate să scrie decât dacă descoperă, în prealabil, o idee-şoc, care să întreţină tensiunea întregii cărţi. În "Agata murind", confesiunea noir a protagonistei era alimentată difuz de un scenariu de thriller: personajele centrale ale cărţii se adună să asiste la mutarea rămăşiţelor pământeşti ale rudelor într-un alt cimitir. "Pudră" debutează şi el cu o situaţie menită să ţină cititorul cu sufletul la gură: Vlad Carasiniu, tânăr restaurator de tablouri, se trezeşte din moarte clinică în ziua de dinaintea îngropării. Tot la fel ca în primul roman, însă, thriller-ul e deturnat de subtextul psihologic sau filozofic. Căci, departe de a aluneca într-un senzaţionalism factual (sunt ocolite atât posibilitatea contrariantei întâlniri cu rudele, cât şi problema instituţională, obiectivă, legată de "trezirea din moarte"), autoarea se îndreaptă, dacă se poate spune astfel, spre un senzaţionalism metafizic,