"Modern Rome-Campo Vaccino" este o lucrare (ulei pe pânză) datând din 1839, a unuia dintre cei mai celebri şi mai bine cotaţi pictori englezi ai tuturor timpurilor: Joseph Mallord William Turner (1775-1851). Pânza a fost achiziţionată de către muzeul Getty din Los Angeles, la preţul record de 29,7 milioane de lire sterline (adică 35,7 milioane de euro), în cadrul unei licitaţii la casa Sotheby's din Londra. Precedentul record de vânzare (acum depăşit) pentru o lucrare a maestrului britanic datează din 2006.
Tabloul, ce face parte din seria italiană a artistului, reprezintă o privelişte a Romei scăldată într-o lumină auriu lăptoasă şi a aparţinut, pentru un anumit timp, unui membru al familiei Rothschild. Veduta fusese, încă din 1878, proprietatea unei familii aristocratice scoţiene.
Până la momentul expunerii pe simezele din Oraşul Îngerilor, publicul va mai avea însă de aşteptat, pentru că muzeul Getty a achiziţionat tabloul sub rezerva obţinerii unei licenţe de export. Asta pentru că, în virtutea dreptului britanic, orice operă de artă importantă, conservată mai bine de 50 de ani pe pământul Marii Britanii, nu poate fi înstrăinată fără licenţă. Mai mult, vânzarea poate fi anulată dacă un cumpărător (fie el particular sau instituţie britanică) se arată dispus să ofere preţul de adjudecare. De altfel, arată Los Angeles Times, muzeul Getty a înregistrat deja un eşec în acest sens, în 2002, atunci când o operă a lui Rafael Sanzio a fost răscumpărată de către National Gallery din Londra.
"Modern Rome-Campo Vaccino" este o lucrare (ulei pe pânză) datând din 1839, a unuia dintre cei mai celebri şi mai bine cotaţi pictori englezi ai tuturor timpurilor: Joseph Mallord William Turner (1775-1851). Pânza a fost achiziţionată de către muzeul Getty din Los Angeles, la preţul record de 29,7 milioane de lire sterline (adică 35,7 milioane de euro), în ca