Dacă tot am vorbit, acum o săptămână, de losif si fraţii săi, să spun că pot fi desprinse din romanul lui Thomas Mann câteva învăţături preţioase pentru cei cărora le place să citească. De asemenea, se pot naste câteva întrebări, dintre care una o voi discuta mai încolo.

Romancierul german are o teorie proprie referitoare la poveşti şi la povestitori. „Niciodată, scrie el, nu se va putea preciza de unde se trage povestea: din cer sau de pe pământ". Faptul că o poveste pare neverosimilă, precum aceea în care Avraam şi Eliezer îi biruie numai ei doi pe regii biblici, nu înseamnă că lucrurile nu s-au întâmplat în realitate. „Cu totul dimpotrivă: adevărul şi realitatea supraterestră a întâmplării dovedesc adevărul şi realitatea ei terestră. Ce este jos vine întotdeauna de sus; iar cele de jos nu s-ar putea întâmpla fără exemplul lor ceresc". (Aici traducătorul român, de altfel remarcabil, Petru Manoliu, greşeşte vorbind în acelaşi timp de exemplu şi de replică: exemplul fiind ceresc, replica este, ea, pământească). Ceea ce trebuie să reţinem este că orice poveste este, în opinia lui Thomas Mann, repetarea alteia. Există întotdeauna o poveste dintâi, paradigmatică, la care se referă, direct sau oblic, aceea pe care o ascultăm sau o citim. Fie ea în cer, fie pe pământ. Orice poveste este relatarea unei întâmplări primordiale, iar personajul, întruparea unui erou mitic. Mitosul este, de altfel, substanţa din care se nutresc toate poveştile din lume.

Cât îl priveşte pe povestitor, şi el joacă un rol jucat înainte de un altul, fie în cer, fie pe pământ. Când Eliezer îi istoriseşte tânărului fiu al lui Iacob extraordinarele călătorii şi fapte de vitejie ale lui Avraam şi ale celuilalt Eliezer, presupusul strămoş, el joacă rolul acestuia din urmă, cu care se identifică. „Ştim că el îi povestea adesea şi bucuros, ba ne lăsăm, de bună voie, înşel