Municipalitatea din Stade de France le permite celor peste 100 de rromi care ocupaseră un teren în apropierea localităţii să rămână pe parcelele respective până în iulie 2011, dată la care va începe construirea de locuinţe sociale, relatează cotidianul La Croix.
Evacuaţi din tabăra "Hanul" la 6 iulie, ca urmare a unei decizii a justiţiei, aceste familii de rromi români, prezente în Franţa de zece ani, îşi găsiseră refugiu la Plaine-Saint-Denis, în apropiere de Stade de France. Rromii au primit permisiunea, la începutul lunii august, graţie unui acord cu primăria comunistă a suburbiei Saint-Denis, de a se instala într-un cartier în curs de amenajare, astfel încât acum s-au pus pe construit şi nu mai rătăcesc prin oraş, scrie cotidianul francez.
"Am fost de colo până colo... Era cu adevărat un infern", a afirmat Gari Ştefan (34 de ani), purtătorul de cuvânt al grupului şi unul dintre puţinii care ştiu franceză.
Între 200 şi 250 de persoane au fost evacuate la 6 iulie din tabăra improvizată "Hanul". Mai mult de jumătate dintre ele au fost repatriate imediat în România, de unde au şi revenit deja, scrie La Croix.
Ocupând patru loturi municipale, romii au pus primăria comunistă din Saint-Denis în faţa faptului împlinit. În loc să mai facă o nouă evacuare, municipalitatea a preferat să recurgă la ceva temporar până va găsi o soluţie definitivă: romii vor putea rămâne pe parcelele respective până în iulie 2011, dată la care va începe construirea de locuinţe sociale.
Din trei în trei luni, romii şi Primăria vor reînnoi o convenţie prin care au primit permisiunea de a se instala, cu anumite condiţii însă, aflate încă în discuţie. S-a stabilit, de pildă, că apa curentă va intra în responsabilitatea Primăriei şi va fi disponibilă în două săptămâni. Deocamdată, copiii merg la fântână şi umplu bidoanele pe care le transportă cu