Sporturile de strategie precum paintball sau airsoft reprezintă cea mai bună alternativă pentru pasionaţii de mişcare, dispuşi să încerce o activitate nouă.
Paintball-ul este jocul de strategie cel mai popular printre ieşeni. Cluburile din oraş oferă multe facilităţi, precum arme, uniforme militare, mănuşi şi echipament de protecţie, dar şi instructaj în timpul jocului, şi chiar filmarea acţiunii.
Împuşcături cu bile de vopsea
Cei interesaţi trebuie doar să-şi cumpere bilele, adică 25 de lei pentru 100 de bucăţi. „Interesul ieşenilor este din ce în ce mai mare. Faţă de ultimul an, avem o creştere de 20% la numărul de clienţi.
În funcţie de vreme, vin la paintball patru sau cinci echipe, majoritatea pentru prima oară“, a spus Ştefan Viţcu, antrenor şi arbitru dintr-un club de paintball din Iaşi.
Acesta mai adaugă că pasionaţii de jocuri de strategie au la dispoziţie din această vară un nou tip de acţiune denumită „Counter Strike versus Paintball“, sau „Shooter vs Paintball“. Ieşenii pregătiţi pentru o luptă cu bile pot merge în Bucium, în locaţia amenajată de club, la Ezăreni, sau pot propune ei un teren.
Front de război în pădurea de la Bucium
Tot mai mulţi ieşeni practică airsoft, un sport de simulare militară, cu scenarii de luptă simulate celor din jocurile de calculator, gen Counterstrike, Deathmatch, sau „Capture de flag“, unde trebuie eliminaţi toţi cei din echipa adversă.
Armamentul trebuie adus de acasă şi trebuie să fie din material plastic sau aliaj uşor, adică imitaţii de grenade, pedarde de producţie industrială, sau copii ale armelor albe, fără suprafeţe ascuţite sau muchii tăioase. Ieşenii mai pot practica în aer liber escalada, mai ales pe masivul calcaros din rezervaţia Repedea. Aici se antrenează mulţi alpinişti, cu echipament sau fără, dar dealul este preferat şi de bicicliştii