Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu, "faultat" la TVA de angajaţii săi

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 14 august 2010 ·

Impactul financiar din majorarea TVA estimată de Finanţe nu ajunge nici măcar la jumătate din cifra preconizată de ministru în luna iunie. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ

Ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, a dat iarăşi cu bâta-n baltă. De data aceasta a încurcat rău cifrele. Pe 26 iunie, ziua în care s-a decis majorarea TVA cu cinci puncte procentuale, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţională diminuarea pensiilor cu 15%, ministrul estima impactul bugetar al acestei măsuri "de urgenţă" între 3,5 şi 4 miliarde de euro.

La numai o lună şi jumătate de la această declaraţie, experţii de la Finanţe estimează că din majorarea TVA se vor colecta în plus la buget cel mult 1,4 miliarde de lei, adică nici jumătate din cifra estimată chiar de ministrul Vlădescu.

Noua estimare este cuprinsă în nota de fundamentare a proiectului de rectificare bugetară, act obţinut de EVZ. Rectificarea a fost discutată miercuri în şedinţa de guvern, în primă lectură, şi urmează să fie aprobată săptămâna viitoare.

"Nu am acum cifrele în faţă"

Contactat EVZ, ministrul finanţelor ne-a repezit. "Nu am acum cifrele în faţă. O să discutăm după 1 septembrie, când mă întorc la Bucureşti", ne-a spus Vlădescu.

Din sumele colectate la buget din majorarea TVA trebuie acoperită plata pensiilor şi a salariilor din sectorul bugetar, diminuate cu 25%. Prin rectificarea bugetară, cei mai mulţi bani (peste un miliard de euro) vor ajunge la Ministerul Muncii, pentru a asigura plata pensiilor, a ajutoarelor de şomaj, a alocaţiilor pentru copii, dar şi a altor indemnizaţii.

Salarii la stat mai mici de 600 de lei

Şi premierul Emil Boc le promitea bugetarilor că, după tăierea cu 25%, "nimeni nu va primi în mână, în România, un salariu mai mic de 600 de lei". Însă, unii angajaţi de la st

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°