În urma apariţiei articolului "Veste şocantă: 400 de angajaţi din Sănătatea brăileană pleacă acasă", un grup de asistente au postat o scrisoare descisă pe site-ul Adevărul de Seară Brăila, mesaj pe care şi-l asumă în totalitate.
"Domnilor din Ministerul Sănătăţii,
Veniţi vă rog la Brăila, la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi vedeţi ce se întâmplă aici. De când acest spital a fost preluat de către Consiliul Judeţean Brăila, a început calvarul tuturor angajaţilor. Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, se crede patronul acestui spital.
Vrea să desfiinţeze actul medical cu acordul medicilor, adică medicii şefi de secţii să dea afară propriii subalterni. A desfiinţat Policlinica şi Farmacia spitalului. A schimbat toată conducerea spitalului. Vrea să rămână pe fiecare secţie 7 asistente medicale (din care una este asistenta şefă), 3 infirmiere si 2 îngrijitoare; dar niciun medic nu are curajul să-i spună că asta înseamnă că nu se poate executa activitatea conform legislaţiei in vigoare (gărzi, libere după acestea, concedii de odihnă). La Secţia Chirurgie, a mai scos din paturi, asta în condiţiile în care aici se fac cele mai multe internări. La etajele unde sunt două secţii (exemplu Oftalmologia şi O.R.L.), se vrea ca să fie o singură asistentă de gardă..."
Citiţi mesajul asistentelor în articolul:
Veste şocantă: 400 de angajaţi din Sănătatea brăileană pleacă acasă