Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieştiul şi arbitrul l-au băgat în şedinţă pe Mandorlini » Surpriză la Cluj

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 14 august 2010 ·

Crăciunescu jr. şi-a asumat rolul de vedetă, refuzînd clujenilor un penalty şi iertîndu-i pe prahoveni de o eliminareVezi rezumatul partidei CFR Cluj - Astra Ploieşti 2-2! (video)

Moleşit de ritmul unui start anost, Teo Crăciunescu a pus mîna pe chibrit şi a dat foc meciului dintre campioana CFR şi Astra lui Stoichiţă. Într-un interval de 10 minute, Crăciunescu jr. a demontat toate axiomele şi conspiraţiile conform cărora vişiniul e culoarea la modă printre arbitri. N-au contat nici entorsa lui Bjelanovici, care aproape l-a implorat pe vîlcean să-şi reconsidere poziţia faţă de simulare (20), nici busculada lui Nogo asupra lui Bud, rugîndu-se în genunchi pentru un penalty corect (30).

Iar cînd Teo s-a abţinut de la rolul de prim solist, trupa lui Stoichiţă a percutat prima, ucigînd în două acte o nesincronizare a defensivei clujene, prin Pătraşcu (21). Nici CFR nu a stat prea mult pe gînduri şi, revenit din corzi, şi-a pus adversarul la pămînt după centrarea perfectă a lui Tony şi finalizarea capriciosului Traore (37). Ploieştenii au acuzat lovitura, dar i-a salvat "transversala" la execuţia lui Bastos (41), iar "centralul" a ieşit din scenă flancat de Mandorlini, gata să-i sară în spate şi să-l jupoaie verbal.

Fatai, omul providenţial

S-a început alert după pauza de respiro. Bastos l-a nimerit pe Ebede din marginea careului (53), apoi, Traore s-a întors viclean şi a şutat cu sete, fără direcţie. Încolţită, Astra a ridicat mîinile, însă nu s-a predat. Fatai a provocat primele frisoane la poarta lui Nuno Claro (63). După o joacă de-a ratările, începută de Traore şi continuată de Bud, ultimul a trasat diferenţa de valoare din teren (79). Nu a fost de acord Fatai, care i-a pus în cîrcă lui Crăciunescu o remiză nesperată de Stoichiţă, dar greu digerată de Paszkany şi compania.

"Arbitraj execrabil! Nu ştiu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°