Un angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt este cerce-tat pentru delapidare după ce, în perioada aprilie-iulie, a încasat cu 16 chitanţe suma de 38.743 de lei de la mai mulţi agenţi economici din Olt şi nu i-a mai depus în casierie. Bărbatul acuzat susţine că ar fi luat banii doar pentru a atrage atenţia asupra comportamentului „dictatorial“ al superiorului său, Marin Jianu, şeful Administraţiei Finanţelor Publice Caracal, împotriva căruia ar fi depus o plângere penală.
Sorin Popescu, angajat în cadrul Serviciului de Colectare al Administraţiei Finanţelor Publice (AFP) Caracal, este cercetat pentru delapidare. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt, Mihaela Marinescu, angajatul Fiscului ar fi prejudiciat statul cu suma de aproximativ 40.000 de lei, bani încasaţi de la diverşi agenţi economici din judeţ şi pe care nu i-a mai pus în casierie.
„Între lunile aprilie-iulie 2010, a încasat de la nouă agenţi economici, în numerar, suma de 38.743 de lei. Aceşti bani nu au mai fost depuşi în casieria trezoreriei din cadrul unităţii. La sesizarea conducerii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt, s-a făcut verificarea acestui inspector şi s-a făcut o plângere penală împotriva sa la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal. În prezent, raportul de muncă al angajatului AFP Caracal a încetat“, a declarat Mihaela Marinescu.
Şeful AFP Caracal nu înţelege gestul angajatului
Marin Jianu, şeful AFP Caracal, a declarat că nu înţelege nici el şi nici ceilalţi angajaţi gestul făcut de inspectorul Popescu.
„Era angajat de 17 ani şi niciodată nu am avut probleme cu el. Probabil, vechimea şi experienţa căpătată l-au împins să facă o asemenea faptă. Pentru noi, colegii lui, a fost o lovitură puternică. În continuare, ceea ce s-a întâmplat este o enigmă pentru mi