Adevărul sună rău în gura celui dedulcit la minciună. Iar când hoţul ţipă: «Hoţii!», nimeni se mai sperie măcar.
Nu veţi găsi om mai de acord cu dl preşedinte, ca mine, acum, că domnia sa zburdă în media. Tot ce spune e foarte adevărat. Plin de bun-simţ. Vorbele domniei sale sunt clare, simple, fireşti. Nu mă tulbură, nici nu mă supără, nici nu mă indignează. În sfârşit, un discurs realist, fără fard, fără prefăcătorie... Dar aşa ceva puteam să spun (şi am spus) şi eu, la orice oră din zi sau din noapte, cu sau fără audienţă. Asta fac săptămână de săptămână, şi tocmai de la partizanii înfocaţi ai preşedinţiei îmi iau înjurăturile...
Ar putea fi determinaţi stimaţii postaci să-şi dirijeze roiul de scuipaţi către întâiul om al ţării? O, nu! Fanaticii susţinători vor face precum comuniştii francezi în anul de graţie 1940: după ce au slăvit intrarea trupelor germane în Paris, au intrat grabnic în Rezistenţă, de cum protectorul lor - Stalin - a fost atacat de Hitler. Să te ţii explicaţii. Să vezi cum albul de ieri devine negrul de mâine! Cum duşmanii tradiţionali se dau de trei ori peste cap şi renasc ca prieteni, cum alianţele slăvite sunt, azi, găurile negre ale universului, iar promisiunile deşănţate se fac, tot ca prin minune, invizibile şi foarte mici.
Dreptul de a denunţa minciuna îmi aparţine în exclusivitate. Eu sunt cetăţeanul acestei ţări - eu am plătit fiece şmecherie, fiecare kilometru schilav de autostradă şi orice metru de bordură de zece ori. Am finanţat privatizările miraculoase care au scos, zilnic, sume grele de bani din buzunarul meu... Nu-mi cereţi ca, în numele binelui (o, ce mândru sună acest cuvânt!), să fiu părtaş la cea mai mizerabilă, prostească sau imbecilă guvernare din istoria României! Faptul că preşedintele îmi dă dreptate nu-l face mai simpatic. O, nu.
Îl învinovăţeşte: a luptat cu toate forţele constituţionale şi par
