În zadar. Finanţatorul moldovenilor a uitat să anunţe primele, dar oricum ar fi fost de prisos, cel puţin după trei etapeE drept, nici n-ar avea nevoie să ştie, în condiţiile în care s-au scurs atâtea puncte pe lângă ei (7). Cu două remize, e greu să ceri banii. Şi totuşi, dacă ar fi învins în toate meciurile, moldovenii nu ar fi încasat niciun ban.
Asta pentru că, luat cu alte probleme, Adrian Porumboiu, patronul clubului, a uitat să transmită celor din conducere care sunt baremurile. "Asta să fie ultima problemă a noastră. Dar nu vedeţi că nu reuşim nimic. Ce să vorbim acum de prime? Alea vin cu siguranţă atunci când vor fi şi rezultate", a fost părerea unuia dintre oficialii clubului.