Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci reguli pentru o despărţire ca la carte

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 august 2010 ·

Despărţirile sunt întotdeauna dureroase şi niciodată lipsite de complicaţii. Pentru ca suferinţa să dureze cât mai puţin şi liniştea să se instaleze cât mai repede, punctul final trebuie pus rapid, fără tărăgănări, dar totuşi cu tact şi uneori chiar cu delicateţe.

Experienţa unei despărţiri poate fi comparată, metaforic vorbind, cu situaţia în care un soldat aflat pe câmpul de bătălie este nevoit să îşi îngrijească singur rănile. Cine trece printr-o despărţire nu are de ales decât să lase timpul să rezolve problemele, dar ideal este să nu aştepte prea mult refacerea. Oricât de sensibilă aţi fi şi oricât de mult v-aţi fi iubit partenerul, când vine momentul despărţirii este important ca aceasta să aibă loc fără să trageţi prea mult de timp. Dacă reuşiţi să faceţi acest lucru dificil în aşa fel încât să vă protejaţi propria persoană, „pagubele“ vor fi mai mici, iar cicatricea sufletească se va vindeca mai repede decât v-aţi imagina. Dacă însă faceţi lucruri care nu sunt indicate în situaţii de acest gen, este posibil să vă plângeţi de milă câteva săptămâni bune înainte de a vă gândi să depăşiţi momentul.

În definitiv, în cazul unei despărţiri, nu este foarte important cine de cine se desparte. Fie că sunteţi cea care „dă papucii“, fie că îi primiţi, potrivit specialiştilor în probleme de cuplu, există cinci aspecte de care dumneavoastră, implicată fiind, trebuie să ţineţi cont.

1. Acţionaţi rapid

Dacă dumneavoastră sunteţi cea care iniţiază despărţirea, nu amânaţi momentul. Nu mai aşteptaţi, nu vă mai faceţi tot felul de planuri şi scenarii şi nici nu mai repetaţi la nesfârşit ceea ce intenţionaţi să spuneţi. Nu pierdeţi ore întregi pe internet, căutând site-uri „de specialitate“, de unde speraţi să obţineţi nişte sfaturi despre cum să treceţi cu bine peste momentul zero. În situaţiile de acest fel, timpul vă este duşman. Fiecare o

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 34 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 7 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 38 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 50 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°