Ioan Gheorghe a plătit scump factura utopiei comuniste, care i-a furat aproape patru decenii din viaţă. Ioan Gheorghe împlineşte astăzi 88 de ani. Nu ştie ce ar mai putea sărbători acum, când ororile secolului trecut încă se citesc limpede pe ridurile de pe chipul său.

Destinul lui Ioan Gheorghe a fost jucat la ruleta necâştigătoare a secolului XX. Odiseea lui începe brutal, la Leningrad, în faţa ruşilor, pe frontul de Est al celui mai haotic război.

Mai citiţi şi:

Un ieşean cere daune pentru că a stat 14 ani în închisorile comuniste

Trucajele politice din România şi 23 august îl transformă în prizonier de război şi îl condamnă la moarte, dar, în logica nefirească a frontului, pedeapsa îi este comutată în prizonierat. Într-un singur an, fostul ostaş trece prin trei lagăre nemţeşti. Într-o noapte ca oricare alta, în care era fericit că poate, în continuare, să se roage pentru viaţa lui, Ioan Gheorghe îşi coase în piept tricolorul românesc, evadează şi se întoarce în ţară.

Nu ştia însă că România, alta decât cea pe care o lăsase el, nu îl mai aştepta şi, de sub „aripa protectoare" sovietică, Ioan Gheorghe începe o altă luptă. O luptă pe care, de această dată, nu mai are cum să o câştige, din care nu mai poate evada. Noile „fronturi" - Canalul Dunăre-Marea Neagră şi birourile Securităţii din Giurgiu. Pentru el, această bătălie e scrisă în istorie mai apăsat decât războaiele fierbinţi. Şi asta pentru că linşajul şi gratiile nedrepte ale carcerelor Securităţii au o altfel de demnitate. Una pură, a omului liber care nu poate permite comerţul cinic în care este vândul sufletul său.

Muzeul fără vizitatori

Ioan Gheorghe a fotografiat toate minciunile pe care i le-a servit secolul XX, iar acum nu le mai poate uita. Colecţia sa de amintiri, o arhivă ce recompune fără metafore ororile unui întreg veac, e împărţită în capitole şi e scrisă