O nouă ediție a Festivalului Plăcintei Dobrogene a avut loc sâmbătă, 14 august, în zona Hotelului Paradiso din Mangalia. Evenimentul a fost organizat de Fundația Callatis '96. Gospodinele din Mangalia și din localitățile adiacente municipiului au avut prilejul și anul acesta să se întreacă în cadrul competiției culinare. Plăcinta dobrogeană “tradițională” (cu stafide și brânză dulce), dar și plăcinte turcești – printre care și celebrele baclavale – au fost apreciate de zecile de localnici și turiști strânși pe faleza din oraș, dar și de către participantele la Miss Diaspora, care au încins o horă chiar în centrul manifestării.
Câștigătorii de anul acesta ai Festivalului Plăcintei Dobrogene au fost Elena Vasilescu (locul I, Mangalia), Minodora Sârbescu (locul al II-lea, Limanu) și Elena Stoicescu (locul al III-lea, Tuzla). Juriul a acordat premii tuturor participantelor, constând în aparatură și obiecte de bucătărie. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
» Vezi galerie O nouă ediție a Festivalului Plăcintei Dobrogene a avut loc sâmbătă, 14 august, în zona Hotelului Paradiso din Mangalia. Evenimentul a fost organizat de Fundația Callatis '96. Gospodinele din Mangalia și din localitățile adiacente municipiului au avut prilejul și anul acesta să se întreacă în cadrul competiției culinare. Plăcinta dobrogeană “tradițională” (cu stafide și brânză dulce), dar și plăcinte turcești – printre care și celebrele baclavale – au fost apreciate de zecile de localnici și turiști strânși pe faleza din oraș, dar și de către participantele la Miss Diaspora, care au încins o horă chiar în centrul manifestării.
Câștig