Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Funcționarii Primăriei taie “din pix” despăgubirile pentru sinistrați

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 august 2010 ·

Comoditatea funcționarilor Primăriei dă peste cap promisiunile primarului Romeo Stavarache, iar sinistrații se tem că vor ajunge să doarmă sub cerul liber.

MAI CITIȚI: Sinistrații din Bacău au nevoie de mobilier

Bacău: Digul de pe Negel a fost spart pentru evacuarea apei din Cartierul CFR

Băcăuanii se luptă cu apele revărsate UPDATE (GALERIE FOTO / VIDEO)

Familia Palade locuiește la numărul 32, iar mai mulți pereți ai casei s-au prăbușit. Doar fațada a rezistat, deoarece fusese refăcută de soții Palade. "Primele două comisii care au venit și au analizat situația au stabilit că dauna este de 80 la sută. Practic, casa trebuie reconstruită aproape de la zero", ne-a spus Ana Maria Palade.

Problemele au apărut când a venit a treia comisie a Primăriei. "Doamnele din comisie nici nu au mai intrat la noi, ca să nu se murdărească. Un domn l-a pus pe soțul meu să măsoare cu pasul dușumeaua, după care au plecat", ne-a declarat Ramona Palade, care locuiește în casă împreună cu soțul și cei doi copii.

"Soțul a primit un telefon zilele trecute, de la un domn Diban, din Primărie. L-a luat la întrebări, că a mers în audiență la domnul primar. Apoi l-a întrebat în ce calitate solicită el sprijin, pentru că proprietarul din acte al casei este mama lui", a mai spus Ramona Palade. Mama lui Dan Palade are 90 de ani, e imobilizată la pat și este oarbă, iar cel care se ocupă de acte este moștenitorul legal.

Într-o situație asemănătoare cu cea a familiei Palade se află și Cristinel Vența, de la numărul 34, a cărui casă este pe punctul de a se prăbuși. Bărbatul se teme că materialele de construcție pe care le va primi nu vor fi suficiente, mai ales că, în opinia sa, casa ar trebui demolată și reconstruită din temelii.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ionuț Tomescu, a dat asigurări că situația va reintra în normal pentru toate familiile afectat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 31 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°