Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va sărbători, mâine, pe lacul Herăstrău, Ziua Marinei, manifestările incluzând ridicarea pavilionului în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare, jocuri marinăreşti, iar cei prezenţi se vor putea plimba gratuit cu vaporaşul.
Evenimentul va începe, la ora 9.30, cu ridicarea pavilionului şi a marelui pavoaz în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare. Vor urma oficierea unei slujbe religioase de comemorare a marinarilor căzuţi la datorie, apariţia zeului Neptun, parada vaporaşelor şi lăsarea la apă a ancorei de flori. Marinarii vor încheia acest program cu jocuri marinăreşti tradiţionale, precum trasul la parâmă şi umplerea butoaielor cu apă.
"Vom sărbători alături de Liga Navală Română o zi specială, în care ne vom aminti de curajul marinarilor, care de multe ori s-au confruntat cu situaţii speciale în misiunile lor", a declarat, citat de Mediafax, Radu Popa, director general al ALPAB, care a adăugat că vizitatorii se vor plimba gratuit cu vaporaşul.
Pe Lacul Herăstrău vor fi prezente 12 ambarcaţiuni şi patru şalupe de intervenţie rapidă, care vor totaliza un număr de 400 de locuri.
Între orele 10.30 şi 14.00, cei care vor dori să se plimbe pe lac cu vaporaşul vor beneficia de plimbări gratuite. După ora 14.00, bucureştenii vor plăti pentru o plimbare cu vaporaşul 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi pensionari. De asemenea, vor fi disponibile pentru plimbări 65 bărci cu rame şi 35 de hidrobiciclete, care pot fi închiriate pentru 5 lei pe oră bărcile şi 10 lei pe oră hidrobicicletele.
Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va sărbători, mâine, pe lacul Herăstrău, Ziua Marinei, manifestările incluzând ridicarea pavilionului în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare, jocuri marinăreşti, iar cei prezenţi se vor putea plimba gratuit cu vaporaş