Puiule, să nu laşi pe nimeni să-ţi ocupe locul de parcare! Aşa, tatăl i-a transmis copilului cumplitul meşteşug al tâmpeniei, chiar cu preţul vieţii, cum spunea demult o reclamă la vin.
Tot aşa se manifestă cel mai bine blândeţea ortodocşilor locali, prin sfatul pe care orice părinte îl dă mai departe copilului ce pleacă în lume.
Poate că una din diferenţele moderne dintre om şi animal devine perfect vizibilă numai în prezenţa acestui filtru neîndurător. Cum se comportă individul faţă în faţă cu cestiunea locului de parcare? Dacă te-ai lua după cât de categoric sună discursurile în spaţiul public, ai putea zice că acesta este tărâmul altruismului fără prihană. Ai putea jura şi că nu aceştia sunt oamenii care pot umple o ţară întreagă de coji de seminţe.
Cei desprinşi de preocupările personale şi atenţi numai la binele general, cei pentru care dreptatea, egalitatea şi generozitatea trec înaintea pâinii şi chiar a iPod-ului. Dar, vai, zic vouă, generozitatea lor dăruieşte lumii mai degrabă înjurături şi pumni în gură, şuturi în fund şi portieră, urlete şi priviri care l-ar speria chiar şi pe Beria. Aceste reflexe de miliţian beat, de activist înfierbântat de puterea sa de reprezentant al poporului se văd zi de zi, seară de seară pe întreg cuprinsul ţării, as they say la meteo.
Deşi nimeni nu respectă proprietatea altuia, fiecare în parte se grăbeşte să-şi atribuie un colţişor din posesiunea întregului bobor, domeniul public. E ca şi cum s-ar juca Scaunele faza pe ţară, acel joc în care toţi încearcă să se aşeze, deşi există întotdeauna un loc în minus.
La fel şi cu această luptă continuă de cucerire a unui teritoriu care nu aparţine nimănui, pentru că este al Statului. Mesaje de ameninţare pe porţi, garduri, trotuare, desene imprimate cu o precizie înspăimântătoare pe asfalt, obstacole metalice, paznici care ar
