Monahul ratacitor
La Manastirea Lainici pe Valea Jiului, fac inchinare la mormantul parintelui Calinic Caravan. Ultima oara l-am vazut in august 1989. In 1991, a trecut la cele vesnice. A plecat dintre noi discret, asa cum a trait. Discret in lumea vazuta, puternic in nevazut. Acum aprind o lumanare la mormantul sau. Simt ca el este langa noi, in duh.
Vorbesc cu un monah tanar, care l-a indragit pe Parintele Calinic (de altfel, toti monahii l-au indragit). Il rog sa-mi spuna despre ultimele zile din viata sa pamanteana. Imi zice ca a avut putere sa se roage pana-n ultima clipa. Inainte de moarte, l-au intrebat: "Parinte, mai poti sa te rogi?", si el a raspuns prin gest, caci nu mai putea vorbi: "Da! Da!". Bucuria rugaciunii nu l-a parasit deloc.
Dupa inmormantare, au gasit printre actele sale o fotografie foarte veche. Monahii mai tineri n-au stiut al cui este chipul din fotografie. Si i-au aratat-o parintelui Sofian de la Antim, intreband: "Cine-i acesta?". Parintele Sofian a raspuns: "Oo! Este prietenul meu, Parintele Ivan Kulaghin".
Parintele Calinic purta cu sine fotografia lui Ioan cel Strain (Kulaghin), monahul rus harismatic, care a trecut fulgerator prin locurile noastre si a pus suflet in cercul "Rugul Aprins".
Cuviosul Ioan cel Strain (Kulaghin) Dupa dispersarea comunitatii monahice de la Optina Pustania (desfiintata de bolsevici in 1924), Parintele Ivan Kulaghin a umblat prin lume. Dupa razboi, a ajuns in Bucuresti, la Antim si apoi la Cernica. Aici e cunoscut sub numele de Ioan cel Strain. In cercul "Rugul Aprins", prin el se produce tot mai accentuat trecerea de la carturarie la "predania isihasta". In toamna lui 1946, Ioan cel Strain este smuls dintre ucenicii sai si dintre cei insetati de rugaciunea isihasta: avea 64 de ani si disparea pentru totdeauna in negurile deportarii, in Siberia.
Printre continu