* Un medic israelian efectueaza operatii pe inima gratuite pentru copiii din Romania * Prof. dr. TIBERIU EZRI
- Seful Departamentului de Anestezie de la Spitalul Wolfson, Holon, afiliat cu Universitatea Tel Aviv -
"Nu ezitati sa apelati la noi"
Pentru ca in Israel exista o organizatie internationala atat de importanta pentru salvarea copiilor cu suferinte cardiace - ce vin din toata lumea -, am dorit sa stau de vorba cu cineva din cadrul echipei medicale israeliene a Fundatiei "Save a Child's Heart" pentru mai multe informatii. In acest sens l-am contactat pe domnul prof. dr. Tiberiu Ezri
- Stimate domnule prof. dr. Tiberiu Ezri, va rog sa ne vorbiti despre aceasta organizatie pentru salvarea copiilor cu suferinte cardiace. Cand si cum s-a ajuns la fondarea ei?
- Fundatia "Save a Child's Heart" (SACH), care tradus in romaneste inseamna "Salveaza inima unui copil", se datoreaza viziunii medicului israelian de origine americana Ami Cohen care, in 1995, a creat fundatia si a transformat-o intr-unul dintre cei mai importanti contribuitori la insanatosirea unor copii suferind de afectiuni cardiace grave, din tarile in curs de dezvoltare.
- Ce implica misiunea acestui proiect umanitar israelian international?
- Misiunea Fundatiei SACH este de a imbunatati calitatea serviciilor cardiace medicale pentru copii, indiferent de nationalitate, religie, culoare sau posibilitati financiare. De asemenea, fundatia ajuta la infiintarea si dezvoltarea unor centre pentru chirurgie cardiaca in diverse tari.
- Care este deviza echipei medicale?
- "A salva inima (viata) unui copil este ca si cum ai salva o intreaga lume".
- Daca un copil cardiac, de oriunde din lume - inclusiv din Romania - are nevoie de interventie medicala, cum se procedeaza si care ar fi costurile?