De 14 ani, Laura Ioana le traduce surdomuţilor ce se vorbeşte la televizor. E supărată că unele producţii nu sunt titrate şi pentru cei cu astfel de probleme. Sursa: ADRIAN SCUTARIU
Din tavan, reflectoarele aruncă o lumină puternică şi se aude o voce gravă: "Atenţie, începem!". Camera stă fixă, iar crainicul nu se clinteşte din faţa decorului, un ecran mare. A început jurnalul la TVR. Nimeni nu scoate un sunet, nu se aude musca. Laura Ioana "traduce ştirile surzişorilor ei".
Apare de aproape 14 ani într-o fereastră din colţul ecranului şi îi face pe cei peste 30.000 de oameni cu deficienţe de auz să înţeleagă ce se vorbeşte la televizor. Toată lumea o ştie. E "doamna aia care dă din mâini la televizor", pe care o strâng în braţe surdomuţii ori de câte ori o întâlnesc pe stradă. "Pentru că îmi sunt dragi şi le sunt dragă, iar dacă te simt că eşti aproape, eşti omul lor".
Emisiunea i se pare că există de o veşnicie. "Acum mai e «Teleenciclopedia », ar mai fi fost Gică Petrescu... şi emisiunea asta", glumeşte Laura pe seama longevităţii apariţiei pe micul ecran.
Bunicii erau surdomuţi
Vorbeşte cam la fel de repede şi de mult cum traduce în limbajul mimico-gestual. Semnele a început să le înveţe de când era de-o şchioapă. "Bunicii mei au fost surdomuţi. Când aveau nevoie să rezolve ceva prin oraş mă luau pe mine. Bunica s-a încăpăţânat să mă înveţe. Degeaba îi spuneam eu că mi-e foame, doar când îi arătam prin semne mi se îndeplinea imediat dorinţa", povesteşte Ioana.
La televizor a apărut după ce l-a ajutat pe Adrian Pintea la o piesă de teatru. "Era vorba despre o fată hipoacuzică şi psihologul ei de care se îndrăgosteşte. Au venit la mine, la asociaţie, şi mi-au cerut să-i ajut. Cu această piesă a fost o colaborare şi cu TVR. Eu am tradus pentru prietenii mei, surzişori, şi m-a văzut Leonard Miron. I
