Claudiu Maior a cerut demisia managerului Energomur, Bauer Andrea, fiind nemulţumit că, după ce Primăria s-a angajat să preia datoriile societăţii către E. On Gaz, de 22 de milioane de lei, a mai apărut o datorie, dintr-un credit bancar de 16 milioane de lei, relatează Mediafax.
Maior a că este sigur că directorul Energomur, Andrea Bauer, poate intra în Cartea Recordurilor la capitolul legat de managementul defectuos şi la datoriile pe care le-a creat atât Primăriei, cât şi locuitorilor din oraş, susţinând că a descoperit o nouă datorie a societăţii la care Primăria este acţionar majoritar.
„Vreau să vă arăt ultima noutate care ne-a parvenit de la Direcţia Finanţelor. Au mai apărut 16 milioane, din care şase sunt debit în 30 iunie 2010, către BCR, la un credit garantat de statul român. Cred că doamna Bauer ar trebui, faţă de cetăţenii din Târgu Mureş, să îşi dea demisia de onoare", a spus Maior.
Viceprimarul s-a arătat nemulţumit şi de declaraţiile publice făcute de Bauer la un post local de televiziune, că vor fi amendaţi cetăţenii care s-au debranşat în perioada în care Energomur a fost în imposibilitate de a furniza apă caldă şi căldură, după ce E. On Gaz a sistat furnizarea gazului, din cauza datoriilor.
În acest context, Maior a subliniat încă o dată că nu va fi nimeni amendat, dintre cei care s-au debranşat, din momentul în care Primăria şi consilierii au luat decizia că se poate opta, în termen de 45 de zile, pentru un anumit tip de distribuţie, o variantă fiind debranşarea şi montarea centralei de apartament. „Se pare că doamna Bauer nu ţine cont de nicio hotărâre de Consiliu Local. Îi cer demisia de onoare de la direcţiunea Energomur. Dacă nu o va face, consider că este de datoria consilierilor locali să pună, la prima şedinţă pe care o să o avem, pe ordinea de zi acest punct şi să se voteze", a spus Maior.