Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Mărioara Tantan a ţesut covoare olteneşti în Israel

Publicat in Adevarul, duminică 15 august 2010 ·

Mărioara Tantan a lucrat la Cooperativa Arta Casnică din Tismana, iar după ce a ţesut covoare timp de şase ani în Ţara Sfântă, a decis să-şi deschidă propriul atelier.

Ce îi place:

Muzica populară românească, dar şi uşoară, clasică. Merge des la spectacole de muzică, atât în ţară, cât şi în străinătate. O preferă pe solista Maria Loga, dar şi pe cântăreţul de muzică uşoară, Dan Bittman. Îi plac piesele cântăreţului şi compozitorului italian, Toto Cutugno, având şi o colecţie de casete.

Ce nu-i place:

Înşelătoria şi minciuna. Nu suportă persoanele care exagerează cu băutura. De asemenea, nu-i plac oamenii violenţi. Pentru că este credincioasă, a ajuns să viziteze numeroase mănăstiri din ţară şi din străinătate. Nu suportă să stea în preajma celor care nu au suflet.

Aţi putea să faceţi altceva?

Nu cred că aş putea face altceva decât ceea ce fac. M-am dedicat în totalitate acestei meserii şi fac totul din pasiune.

Este apreciată munca dumnevoastră?

Tinerii nu se prea arată interesaţi de tradiţie şi de tot ceea ce înseamnă îndeletnicirile lăsate de strămoşii noştri. Am încercat să transmit mai departe copiilor mei pasiunea pentru artă, băiatul meu fiind mai receptiv.

A fost fascinată de mică de artă şi de meşteşugurile tradiţionale. La vârsta de 6 ani a luat pentru prima dată acul şi foarfeca în mână. „Părinţii mergeau la sapă, iar eu duceam vitele la câmp. Am învăţat să cos de la prietena mea, Cristina Pleşa. La început coseam cruciuliţe pe suport de etamină, tiveam hainele şi apoi m-am învăţat să cos manual flori şi motive gorjeneşti pe ii. Mai târziu am început să ţes ii. La 10 ani, mama s-a împrumutat de bani ca să-mi cumpere maşină de cusut“, îşi aminteşte Mărioara Tantan. După ce a absolvit cele zece clase la şcoala din Tismana, s-a angajat croitoreasă la Cooperativa Arta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 40 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 22 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°