Comuna găzduieşte cea de-a şasea ediţie a „Sărbătorii oierilor“, marcată în fiecare an în ziua de Sfânta Maria Mare.
CITIŢI ŞI
Târgul Creatorilor Populari din România umple Dumbrava Sibiului
Tilişca îmbracă astăzi straie de sărbătoare, oierii lasându-şi turmele preţ de câteva ore pentru a se distra la „Sărbătoarea oierilor“.
Manifestarea a început la ora 10.00, cu simpozionul ”Oieritul şi meseriile tradiţionale, proiecte GAL Mărginimea Sibiului”, urmând ca de la ora 12.30, să aibă loc o paradă a portului popular, pe traseul Biserica cu Hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” – Şcoală – Primărie – Căminul Cultural – “La poalele cetăţii dacice”.
Muzica şi dansurile populare nu puteau lipsi din peisaj, astfel că, începând cu ora 15.00, ansambluri foclorice din Sibiu, Alba, Vâlcea şi Gorj, dar şi interpreţi de marcă, precum Mariana Anghel, Cristian Pomohaci sau Gabriela Tuţă, să urce pe scena festivalului.
„Sărbătoarea oierilor“ se va încheia târziu în noapte, când este programat un foc de artificii.
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: